Arhive de categorii

54 Articole

Mesaj de felicitare cu prilejul “Zilei Sindicalistului”

Postat de Inna la
Categories
Mesaj de felicitare cu prilejul “Zilei Sindicalistului”

Stimați sindicaliști,


Ziua Sindicalistului este celebrată anual la data 7 iunie în Republica Moldova. Cu această ocazie, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) Vă adresează sincere felicitări și urări de bine.


Recunoaștem cu profundă apreciere eforturile și devotamentul dumneavoastră în apărarea drepturilor și intereselor angajaților. Munca și dedicarea pe care o demonstrați zilnic contribuie semnificativ la consolidarea unui mediu de muncă echitabil și la promovarea valorilor democratice în societatea noastră.

Aducem omagiu tuturor activiștilor sindicali și un mesaj de recunoștință tuturor membrilor de sindicat ai Federației SINDASP pentru participare și implicare în realizarea obiectivelor comune pe tărâmul sindical, precum și aprecierea aportului fiecărui membru și lider sindical din cadrul Federației.


Felicitări, succes și prosperare tuturor membrilor de sindicat care contribuie, prin activitatea eficientă, la făurirea unei societăți democratice și prospere în țara noastră.


La mulți ani tuturor sindicaliștilor!!!

Cu respect,
Vlad Canțîr,
Președintele Federației SINDASP

Pilonii Mișcării Sindicale – Forumul Președinților din cadrul Federației SINDASP

Postat de Inna la
Categories
Pilonii Mișcării Sindicale – Forumul Președinților din cadrul Federației SINDASP

Astăzi, 06 iunie, în incinta Institutului Muncii, în ajunul Zilei Sindicalistului, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) a organizat Forumul Președinților Centrelor Sindical Ramural Teritoriale/ organizațiilor sindicale primare cu genericul: “Pilonii Mișcării Sindicale – Forumul Președinților”.
Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, a venit cu un mesaj de salut către cei prezenți, menționând că președinții CSRT/OSP sunt adevărații piloni ai mișcării sindicale pe care se sprijină forța, coerența și unitatea întregii mișcări sindicale.
Elena Anton, formator sindical național, șefa Departamentului organizare, educație și informare a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a relatat președinților despre “Stima de sine: Fii cea mai bună versiune a ta” este o temă puternică și inspirațională. Stima de sine nu înseamnă să te consideri superior altora, ci să te apreciezi sincer, cu tot ce ești — cu punctele tale forte, dar și cu imperfecțiunile tale. A fi cea mai bună versiune a ta nu înseamnă să fii perfect, ci autentic. Înseamnă să te cunoști, să te accepți și să lucrezi zilnic la tine cu răbdare și iubire de sine. Înseamnă să nu te compari cu ceilalți, ci cu cine ai fost ieri. Stimă de sine (sau respect de sine) este percepția generală pe care o avem despre propria valoare. Ea reflectă cât de mult ne apreciem, ne acceptăm și ne respectăm pe noi înșine. Este un aspect esențial al sănătății emoționale și mentale.
În cadrul evenimentului a fost prezentă, Lilia Franț, vicepreședinte a CNSM, care a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Sindicalistului și a oferit insigna de onoare a CNSM, în semn de recunoștință și apreciere președinților : Ala Ojoga – președinte CSRT Glodeni, Eugeniu Navroțchi – președinte CSRT Briceni, Oxana Grigorița, președinte CSRT Drochia, Tatiana Doiceva – președinte CSRT UTA Găgăuzia, Matei Valentina – președinte CSRT Hîncești, Juraveț Valeriu – președinte CSRT Dondușeni.
Totodată, Vlad Canțîr, presedintele Federației SINDASP, a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Sindicalistului, adresându-le tuturor președinților cele mai calde urări de apreciere și respect pentru eforturile continue pe care le depun în apărarea drepturilor lucrătorilor, în promovarea echității sociale și în consolidarea demnității profesionale menționându-i cu diplome și flori. “Vă mulțumim pentru implicare, pentru spiritul de echipă și pentru devotamentul față de cauzele sociale și profesionale ale membrilor de sindicat. Să rămânem uniți, demni și activi, pentru că doar împreună putem construi un viitor mai bun pentru toți”, a punctat președintele, Vlad Canțîr.


Liderii și activiștii sindicali din Șoldănești instruiți privind protecția socială și dialogul social în relațiile de muncă

Postat de Inna la
Categories
Liderii și activiștii sindicali din Șoldănești instruiți privind protecția socială și dialogul social în relațiile de muncă

În perioada 20-21 mai curent, în incinta Institutului Muncii, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) a organizat un seminar de instruire pentru liderii organizațiilor sindicale primare din cadrul Centrului Sindical Ramural Teritorial (CSRT) Șoldănești cu tema : “Protecția socială și dialogul social în relațiile de muncă : de la contractul colectiv la securitatea și echitatea socială”.
La eveniment au participat Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Tudor Belibou, președintele CSRT Șoldănești, Dumitru Stavilă, consilier în probleme de drept și Tatiana Savca, consilier în probleme de protecție social-economică din cadrul Federației SINDASP, Liuba Rotaru, formator sindical nivel național, președinta Consiliului de Femei SINDASP.
Pe agenda activității a fost incluse subiecte precum: organizarea activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenirea riscurilor profesionale; contractul colectiv de muncă – rezultatul unui dialog social proactiv; protecția social-economică a femeilor angajate în câmpul muncii.
Dumitru Stavilă a informat sindicaliștii despre organizarea eficientă a activităților de protecție a lucrătorilor și prevenire a riscurilor profesionale în Republica Moldova care presupune: respectarea cadrului legal; implicarea angajatorilor, lucrătorilor și autorităților de control; o cultură a securității bazată pe prevenție, informare și responsabilitate. Prevenirea riscurilor profesionale este un ansamblu de măsuri tehnice, organizatorice, medicale și educaționale care au scopul de a elimina sau reduce la minimum riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională la locul de muncă.
Tatiana Savca a relatat despre rolul și necesitatea contractului colectiv de muncă și cele mai recente actualizări ale acestuia. Au fost dezvoltate subiectele cu referire la cadrul juridic cu privire la CCM, acțiunile sindicatului în vederea elaborării, negocierii și semnării contractului colectiv de muncă. Contractul colectiv de muncă nu este doar un document formal, ci expresia unui parteneriat activ și constructiv între angajați și angajatori. Dialogul proactiv asigură nu doar o bună funcționare a organizației, ci și echitate, respect și dezvoltare sustenabilă.
La rândul sau, Liuba Rotaru le-a vorbit liderilor despre modificările actuale ale legislației muncii privind protecția social-economică a salariaților, care este un obiectiv principal al sindicatelor, au pus în discuție particularitățile sistemului de asigurări sociale, indemnizații, plata și recalcularea pensiei. La fel, au fost discutate chestiuni legate de protecția sănătății femeilor, respectarea legislației muncii la angajare și concediere a femeilor. Totodată, participanții au analizat diverse studii de caz și au făcut schimb de experiență.
Scopul principal al seminarului este de a dezvolta competențe funcționale, sociale și profesionale ale liderilor sindicali, și de a aprofunda cunoștințele acestora în diferite domenii sindicale, precum și de dezvoltare generală.
În concluzie, sindicaliștii au considerat întrunirea una benefică, informațiile preluate vor constitui un bun prilej pentru activitatea profesională.

Membrii Consiliului Federației SINDASP întruniți în ședință

Postat de Inna la
Categories
Membrii Consiliului Federației SINDASP întruniți în ședință

Joi, 14 decembrie 2023, membrii Consiliului Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) s-au convocat în ultima ședință ordinară din acest an.
În conformitate cu ordinea de zi aprobată, sindicaliștii au discutat despre următoarele chestiuni : cu privire la unele remanieri în componența Consiliului și a Comitetului Executiv al Federației SINDASP; cu privire la desemnarea reprezentantului Federației SINDASP în Consiliul General al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) ; cu privire la planul de lucru al Federației pentru anul 2024; cu privire la aprobarea bugetului sindical al Federaţiei pentru anul 2024; cu privire la Regulamentul Federației SINDASP privind acordarea ajutorului material membrilor de sindicat; cu privire la totalurile organizării odihnei copiilor și adolescenților în perioada estivală 2023; diverse.
În cadrul ședinței a fost confirmată calitatea de membru al Consiliului Federației SINDASP Rodica Boghean, președintele Asociației Sindicale a Angajaților din Probațiune și a Juriștilor Liber-Profesioniști, iar în calitatea de membru al Comitetului Executiv al Federației a fost confirmată Tatiana Doiceva, președintele Asociației Sindicale UTA Găgăuzia.
Reprezentant în Consiliul General al CNSM a fost desemnată Vera Schirliu, președinta Centrului Sindical Ramural Teritorial Strășeni din Domeniul Serviciilor Publice.

Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit în ședință ordinară

Postat de Inna la
Categories
Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit în ședință ordinară

Membrii Comitetului Executiv al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) s-au întrunit astăzi, 30 octombrie, curent în ședința ordinară, online prin platforma zoom.

Conform ordinii de zi au fost examinate următoarele chestiuni ce se referă la activitatea sindicală a Federației: cu privire la aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului de desen al copiilor membrilor de sindicat din cadrul Federației SINDASP, cu genericul ”Pacea în ochii copiilor”; cu privire la aprobarea devizului de cheltuieli privind organizarea vizitei de lucru a reprezentanților CNS ”Cartel ALFA” cu ocazi Zilei Mondiale a Muncii Decente; cu privire la aprobarea cheltuielilor pentru participare la Spartachiada a VI-a CNSM a Federației SINDASP; cu privire la aprobarea cheltuielilor pentru organizarea mesei rotunde сu genеriсul ,,Legea nr.270 /2018 privind sistеmul unitar de salarizarе în seсtorul bugetar și intеrсoneхiunеа întrе rеsponsabilitate/profesionalism și motivarе”; cu privire la acordarea ajutorului material; diverse.

Participanții prezenți la ședință au discutat și alte subiecte ce țin de activitatea organelor sindicale din cadrul Federației SINDASP, care urmează a fi realizate în următoarea perioadă.

Salarii mici – probleme majore în autoritățile și instituțiile publice abordate de Federația SINDASP în cadrul unei mese rotunde

Postat de Inna la
Categories
Salarii mici – probleme majore în autoritățile și instituțiile publice abordate de Federația SINDASP în cadrul unei mese rotunde

La data de 26 octombrie, curent, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) a organizat o masă rotundă cu tematica: ,,Legea 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și interconexiunea între responsabilitate / profesionalism și motivare”.
La eveniment au participat reprezentantul Ministerului Finanțelor, dl Alexandru Lungu, șeful Direcției politici salariale, președintele Federației SINDASP, dl Vlad Canțîr, consilierul superior al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) dna Ana Moldovanu, precum și președinți ai asociațiilor sindicale SINDASP.
În debutul desfășurării mesei rotunde președintele Federației SINDASP, dl Vlad Canțîr a enunțat scopul organizării acestei activități, axându-se inclusiv pe subiectele care fac referință la discrepanțele în sistemul actual de salarizare între autoritățile publice centrale și cele locale, ierarhizarea incorectă a funcțiilor și a claselor de salarizare atât pe intern, cât și comparativ cu funcțiile din alte grupuri ocupaționale similare, salariul extrem de scăzut al personalului de execuție din autoritățile publice de nivelul I și multe alte probleme cu care se confruntă membrii de sindicat pe dimensiunea nivelul de salarizare.
În context, șeful Direcției politici salariale, dl Alexandru Lungu a informat participanții despre intențiile ministerului pentru anul 2024 cu privire la modificarea Legii nr.270/2018, și anume: indexarea valorii de referință pentru toată grila de salarizare; reexaminarea mărimii salariului minim stabilit pe țară și alte aspecte ale cheltuielilor de personal, măsuri care vor contribui la creșterea nivelului de salarizare pentru toate categoriile de salariați din sectorul bugetar, inclusiv din autoritățile și instituțiile publice. La momentul actual Ministerul Finanțelor finalizează analiza amplă cu privire la utilizarea mijloacelor financiare ale autorităților publice locale, inclusiv în primării pentru a examina posibilitatea de susținere a unor categorii de salariați.
Președinții asociațiilor prezenți la masa rotundă au relatat despre nemulțumirile și îngrijorările membrilor de sindicat, avându-se în vedere salariile derizorii a funcționarilor publici și a personalului auxiliar, abordarea discriminatorie față de multe alte categorii de personal din sectorul bugetar. Din cauza imperfecțiunii sistemului actual de salarizare se atestă în mod constant fluctuația de cadre, volumul mare de lucru, sarcini noi puse pe seama funcționarilor publici și altele. De asemenea s-a menționat despre neacordarea plăților unice cu caracter excepțional pentru funcționarii publici – membri de sindicat din ramură de rând cu categoriile de personal din sectorul bugetar care vor beneficia de la 1 octombrie curent de aceste plăți.
În cadrul discuțiilor s-au înaintat mai multe propuneri de îmbunătățire a cadrului legal și anume : creșterea cotei procentuale pentru plata premiilor unice și a premiilor pentru rezultatele activității de muncă, creșterea valorii de referință, luându-se în considerare revendicările Federației SINDASP adresate anterior conducerii țării.
Pe final s-a propus ca propunerile parvenite în cadrul discuțiilor să fie transmise la minister în regim urgent pentru a fi examinate. Totodată s-a recomandat instituirea la Ministerul Finanțelor a unui grup de lucru care să analizeze detaliat propunerile înaintate și soluțiile de îmbunătățire în domeniul salarizării.
Având în vedere situația critică la capitolul salarizare a membrilor de sindicat din ramură, președintele Federației SINDASP a informat despre înaintarea unei declarații în acest sens Președinției, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova.