Anual la data de 4 aprilie în Republica Moldova este sărbătorită ziua profesională a contabilului.
Astăzi, este un bun prilej pentru a Vă adresa cele mai sincere felicitări și urări de sănătate și succes cu ocazia zilei profesionale.
În numele Federației SINDASP, îmi exprim gratitudinea pentru activitatea Dumneavoastră, devotamentul, responsabilitatea și sârguința în activitatea de zi cu zi.
Profesia de contabil este privită ca cea care gestionează obiectiv realitatea economico-financiară. Este o profesie ce presupune mult tact, profesionalism şi abnegaţie în îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu.
Vă doresc noi realizări, mult succes în activitatea profesională, perseverenţă şi optimism. Fie ca implicarea Dumneavoastră să contribuie la dezvoltarea graduală şi calitativă a sistemului financiar din Republica Moldova, iar realizările atinse în prezent să vă impulsioneze spre un viitor luminos.
Cu respect, Vlad Canțîr Președintele Federației SINDASP
Gala organizațiilor sindicale primare, eveniment organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), s-a desfășurat joi, 28 martie, la Palatul Republicii.
La ceremonia festivă au participat conducerea CNSM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, lideri sindicali din toată țara, reprezentanții partenerilor sociali și ai societății civile, pentru a face totalurile campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”.
În cadrul evenimentului au fost făcute totalurile campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, fiind desemnați câștigătorii Concursului organizațiilor sindicale primare care s-a desfășurat în perioada decembrie 2023 – martie 2024.
În acest context, aducem sincere felicitări colegilor noștri care au participat la Concursul organizațiilor sindicale primare.
Categoria: Incluziune sindicală Locul 2: OSP Biroul Vamal Sud din cadrul Centrului Sindical Ramural Teritorial Cahul, reprezentant Galațanu Angela.
Categoria: Excelență și creativitate sindicală Pentru participare: OSP a Primăriei satului Tudora din cadrul Centrului Sindical Ramural Teritorial Ștefan Vodă, reprezentant Chilian Marina.
În data de 21 martie, conducerea Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP), dl Vlad Canțîr, a avut o întrevedere cu conducerea Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova : dl Vasile Cușca – secretarul de stat pe domeniul asistenței sociale, dl Eugeniu Livițchi – șef al Direcției politici de management și coordonare a activității agențiilor teritoriale de asistență socială, alți reprezentanți ai ministerului. Subiectul principal de pe ordinea de zi a ședinței a fost cu privire la negocierile colective în vederea semnării convenției colective.
În context, președintele Federației SINDASP s-a referit la necesitatea unui dialog social bipartit de calitate și de performanță pe segmentul vizat, care ar da rezultate palpabile.
De asemenea, au fost abordate mai multe probleme existente în cadrul direcțiilor de asistență socială din teritorii, precum salariile extrem de mici, nivelul de finanțare a sistemului, dialogul social la nivel de unitate, perspectiva clară a fenomenului sindicalist pe sistem, etc. S-a făcut referință, inclusiv la mecanismul de cotizare, în context, solicitând ca direcțiile de asistență socială să rămână în continuare în cadrul centrelor sindicale ramural – teritoriale.
Pe finalul discuțiilor, în rezultatul schimbului de opinii, s-a convenit, că problemele abordate, după unele examinări și consultări suplimentare, sub toate aspectele, cu instituțiile din subordine, vor fi discutate și în cadrul rundelor de negocieri ulterioare.
Membrele Consiliului de Femei a Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) din Republica Moldova și reprezentantele Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, la invitația președintei Consiliului de Femei, s-au întrunit luni, 11 martie 2024, în cadrul unei mese rotunde cu genericul „Reușite. Provocări. Probleme. Prin solidaritate femeile pot reuși”, pentru a discuta un șir de chestiuni cu privire la protecția social-economică a funcționarilor publici din Republica Moldova.
La eveniment au participat reprezentantele Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, Marina Morozova, vicepreședinta Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Marcela Adam, secretar al Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Veronica Briceag, membră a Comisiei parlamentare mediu, climă și tranziție verde, Maria Pancu, secretar al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Eugenia Cojocari, membră a Comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice, Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Liuba Rotaru, președinta Consiliului de Femei a Federației SINDASP, precum și membrele Consiliului de Femei SINDASP și președinți ai centrelor sindical ramural-teritoriale ale Federației SINDASP.
Participanții la eveniment au menționat importanța dezvoltării cooperării în scopul îmbunătățirii unor inițiative legislative pentru funcționarii publici, cum ar fi: salarizarea funcționarilor publici prin prisma Legii 270/2018, consolidarea drepturilor profesionale ale salariaților, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, promovarea mecanismelor de protecție social-economică, dar și eliminarea obstacolelor și inechităților cu care se confruntă femeile în societate și în relațiile de muncă.
Dl Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, în cuvântul de salut adresat membrelor Consiliului de Femei și reprezentantelor Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, a precizat că această întâlnire reprezintă o oportunitate de a conjuga eforturile în ceea ce privește egalitatea de șanse și politicile de gen, asigurarea unui trai și a unei munci decente acasă, combaterea violenței împotriva femeilor și discriminarea în domeniul salarizării și a pensiei.
Deputatele din Parlamentul Republicii Moldova au menționat principalele realizări și inițiative ale Parlamentului Republicii Moldova în domeniul promovării egalității de gen și șanse, combaterea economiei informale, înlăturarea inechităților cu care se confruntă femeile, protecția femeilor și participarea acestora la procesele decizionale, implementarea politicilor sociale prietenoase de integrare a vieții profesionale cu activitățile legate de îngrijarea copiilor, combaterea violenței îndreptate împotriva femeilor.
Femeile sindicaliste s-au referit la dezechilibrele care încă mai există pe piața forței de muncă, inechitățile cu care se confruntă femeile în ceea ce privește salarizarea, vârsta de pensionare, necesitatea dezvoltării programelor care au în vizor problemele de sănătate și întremarea sănătății salariatelor, cum ar fi tichetele de masă, tichetele de vacanță, desfășurarea activităților de instruire și informare a femeilor din țară.
Un subiect important, în cadrul discuțiilor a fost procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
La finele discuțiilor s-a propus ca toate expunerile parvenite să fie transmise printr-o adresare, către Platforma Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii – 8 Martie, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) Vă adresează cele mai calde și sincere felicitări și urări de bine!
Fie ca spiritul acestei sărbători să Vă însoțească pretutindeni, iar primăvara să Vă inunde sufletul cu parfumul florilor sale.
Vă dorim să aveți parte de sănătate, zile senine, fericire, liniște, bunăstare în familie și să vă bucurați de stima și iubirea celor dragi!
Stimați angajați ai administrației publice locale,
Cu prilejul sărbătorii profesionale „Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administrația publică locală” adresez, în numele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) cele mai alese cuvinte de felicitare, sincere urări de sănătate și prosperitate tuturor angajaților din cadrul administrației publice locale, exprimând înalta apreciere a activității Dumneavoastră pe tărâmul profesional în soluționarea problemelor cetățenilor şi dezvoltarea social-economică a colectivităților locale.
Federația SINDASP va asigura și în continuare protejarea drepturilor şi intereselor de muncă şi profesionale ale angajaților-membri de sindicat din cadrul APL.
Multă sănătate, succes, prosperare și realizări frumoase în activitate!
Cu aleasă considerație, Vlad Canțîr Președintele Federației SINDASP
Cu prilejul Zilei profesionale – Ziua Angajatului Organelor de Probațiune, în numele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP), felicit angajații Inspectoratului Național de Probațiune – Ministerul Justiției al RM pentru activitatea exercitată cu înalt profesionalism, responsabilitate și dedicație. Federația SINDASP va susține și în continuare colaboratorii – membri de sindicat, asigurând protejarea drepturilor şi intereselor de muncă şi profesionale. Felicitări, realizări prodigioase în activitate, mult succes și prosperare!
Cu aleasă considerație, Vlad Canțîr Președintele Federației SINDASP