Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) de comun cu Consiliu de Femei a Federație SINDASP a organizat un seminar online dedicat femeilor membre de sindicat din cadrul CRST/OSP, axat pe un subiect esențial pentru sănătatea și bunăstarea fiecăreia, cu genericul: “Echilibrul hormonal și sănătatea cardiovasculară: prevenția începe cu tine”, unde a reunit peste 100 de membri și lideri sindicali din întreaga țară, într-o discuție amplă și extrem de utilă despre sănătate, prevenție și echilibru.
Deschiderea a fost realizată de Vlad Canțîr, Președintele Federației SINDASP, care a evidențiat importanța informării corecte și a grijii față de propria sănătate, în special în contextul ritmului alert al vieții moderne.
Liuba Rotaru, președinta Consiliului de Femei a Federației SINDASP a prezentat obiectivele evenimentului, subliniind necesitatea conștientizării rolului prevenției în viața fiecărei femei.
Luminita Suveică, medic endocrinolog-nutriționist, a explicat în detaliu cât de important este echilibrul hormonal pentru funcționarea întregului organism.
Participantele au aflat că:
• hormonii influențează atât sănătatea fizică, cât și starea emoțională;
• stresul, alimentația dezechilibrată și lipsa odihnei pot deregla sistemul hormonal;
• un stil de viață sănătos contribuie esențial la menținerea echilibrului interior.
Vitalie Cazacu, medic cardiolog, a transmis un mesaj clar: bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel global, însă peste 80% dintre acestea pot fi prevenite.
Au fost evidențiați principalii factori de risc, numiți sugestiv „ucigași reali”, dar extrem de frecvenți:
• colesterolul crescut
• tensiunea arterială necontrolată
• fumatul
• excesul de greutate
• diabetul
• sedentarismul
• oboseala cronică
• întreruperea tratamentelor fără recomandarea medicului
• lipsa controalelor medicale.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, oferind recomandări practice și aplicabile în viața de zi cu zi.
Mulțumim tuturor pentru implicare!
Prevenția începe cu tine – prin alegeri mici, dar consecvente, în fiecare zi.








