Monthly Archives

3 Articole

Membrii Consiliului Federației SINDASP s-au convocat în ședință

Postat de Inna la
Evenimente
Membrii Consiliului Federației SINDASP s-au convocat în ședință

Membrii Consiliului Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) s-au întrunit astăzi 21 martie, curent, în ședință ordinară.
În cadrul ședinței a fost prezent, dl Igor Zubco, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care a oferit insigna de onoare a CNSM ex-președinților: dl Catruc Nicolae, dl Bradarschi Petru, dlui Popovici Vasile, iar dna Rotaru Liuba a fost menționată cu diploma Federației SINDASP pentru activitatea îndelungată în tărâmul sindical.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarele subiecte: remanieri în componența Consiliului, activitatea Federației SINDASP în anul 2024; raportul statistic privind efectivul sindical în anul 2024; organizarea tratamentului balneosanatorial al membrilor de sindicat în anul 2024; raportul Comisiei de Cenzori pentru anul 2024; executarea bugetului sindical pentru anul 2024; cu privire la stabilirea datei Congresului Federației SINDASP; aprobarea Regulamentelor Consiliului de Femei și al Consiliului de Tineret.
La ședință a fost confirmată calitatea de membru al Consiliului Federației SINDASP pentru următorii președinți: dna Eugenia Jileznaia, președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Basarabeasca, dl Petru Socolan, președintele Organizației Sindicale Primare a Angajaților CNAS, dl Valeriu Lazarenco, președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Telenești și dl Victor Gonța, președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Florești.
În cadrul ședinței, președinta Comisiei de Cenzori a Federației SINDASP, dna Svetlana Rodideal a informat membrii Consiliului despre raportul Comisiei de Cenzori pentru anul 2024.
Totodată, cei prezenți au stabilit data desfășurării Congresului VII a Federației SINDASP în data de 28 noiembrie 2025.
Membrii Consiliului au mai discutat și alte subiecte ce ține de activitatea sindicală.

Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit în ședință pentru a examina mai multe chestiuni importante

Postat de Inna la
Evenimente
Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit în ședință pentru a examina mai multe chestiuni importante

Membrii Comitetul Executiv al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) s-au întrunit, astăzi 13 martie 2025, în cadrul ședinței ordinare pentru a pune în discuție diverse chestiuni ce țin de activitatea centrului sindical național-ramural.
Ordinea de zi a ședinței a inclus următoarele subiecte:
Convocarea ședinței Consiliului Federației SINDASP și aprobarea ordinei de zi a ședinței;
Aprobare devizului de cheltuieli pentru desfășurarea ședinței Consiliului Federației SINDASP;
Delegare;
Acordarea decorației “Insigna de Onoare”;
Aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului de desen al copiilor membri de sindicat din cadrul Federației SINDASP, cu genericul “Familia mea”;
Aprobarea noii componențe a Consiliului de Tineret.
Ședința Consiliului Federației SINDASP va avea loc la data de 21 martie, începând cu ora 10:00 în incinta Casei Sindicatelor.
Totodată, în cadrul ședinței, membrii Comitetului Executiv au avut o întrevedere bilaterală cu experții europeni de la SOCIEUX+, Konstancja Piatkowska, expert în politici publice, consilier la Ministerul Dezvoltării Economice şi Tehnologiei din Polonia, și Noviti Spero Houmey, consultant juridic, Secretar Permanent la FGTB Centrale Générale, Belgia, aflați în vizită de lucru în Republica Moldova.
Experții de la SOCIEUX+ au fost familiarizați cu activitatea funcționarilor din serviciul public și provocările cu care se confruntă în procesul de consultări și negocieri colective.
Subiectele de interes pentru discuții au fost: calitatea dialogului social în Republica Moldova, abordarea cazurilor de ingerință în activitatea sindicală, influența și dependența politică și instituțională a membrilor de sindicat din serviciul public și eventuale acțiuni comune cu partenerii externi în scopul capacitării organizațiilor sindicale pentru îmbunătățirea dialogului social și procesului de advocacy pentru politicile publice.

Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii – 8 martie

Postat de Inna la
Evenimente
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii – 8 martie

Stimate Doamne și Domnișoare,
Cu ocazia celei mai frumoase sărbători a primăverii, Ziua Internațională a Femeii – 8 Martie, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) Vă
adresează cele mai calde și sincere felicitări!
Fie ca spiritul acestei sărbători să Vă însoțească pretutindeni, iar primăvara să Vă inunde sufletul cu parfumul florilor sale.
Vă dorim să aveți parte de sănătate, succese în activitate, fericire, liniște, bunăstare în familie, să vă bucurați de stima, aprecierea și iubirea celor dragi!


La Mulți Ani și o primăvară cât mai frumoasă!

Cu respect,
Echipa Federației SINDASP