Monthly Archives

3 Articole

Sindicalistele din cadrul CSRT Sîngerei întrunite în cadrul unui seminar

Postat de Inna la
Evenimente
Sindicalistele din cadrul CSRT Sîngerei întrunite în cadrul unui seminar

La 26 aprilie curent, în incinta Consiliului raional Sîngerei, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) de comun cu Centrul Sindical Ramural Teritorial Sîngerei ( CSRT) a organizat un seminar de instruire pentru femeile – membre de sindicat a CSRT Sîngerei, cu genericul ,,Inteligența emoțională – criteriul de succes și factor determinant în relațiile interpersonale la locul de muncă” susținut de Stela Stratila-Sîrbu, formator nivel național, magistră în drept și psihologie.

Prezenţi la activitate au fost președintele Consiliului raional Sîngerei, Cristian Cainarian, care a menţionat despre importanţa sindicatelor pentru angajaţi, totodată a îndemnat Federaţia SINDASP şi CSRT Sîngerei cît mai des să organizeze astfel de seminare care vin ca suport pentru membrii de sindicat și Teleuca Marina, președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Sîngerei.

Subiectele abordate în cadrul seminarului au fost: Componentele inteligenței emoționale; relațiile interpersonale la locul de muncă; efectele relațiilor disfuncționale/distructive: oboseala, stresul, burnout-ul; gestionarea emoțiilor; tehnici de prevenire și aplanare a efectelor emoțiilor distructive la locul de muncă.

Un stil de viață dezechilibrat duce la o presiune continuă și extremă, până la punctul în care se ajunge la epuizare, uneori la incapabilitatea de a face față sarcinilor zilnice. Stresul la locul de muncă poate provoca, de asemenea, simptome fizice și mintale. Angajamentul extrem față de serviciu duce, într-un anumit moment, la neglijarea propriei persoane, prin neglijarea propriilor nevoi.

Sindromul de burnout e o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă de stresul prelungit, în general la locul de muncă, fiind o consecință a dezechilibrului de cerinţe, resurse şi gradul de satisfacţie profesională.

Manifestările arderii profesionale nu sunt identice, fiecare individ experimentează diferit epuizarea fizică, psihică, emoțională, la fel și schimbările comportamentale survenite.

În cadrul seminarului, sindicalistele au discutat despre problemele cu care se confruntă în activitatea lor profesională și au împărtășit experiențe, metode, soluții pentru a le depăși.

Cei prezenți au menționat că sunt necesare mai multe activități ce țin de prevenirea și aplanarea efectelor emoțiilor distructive la locul de muncă, consecințele care trebuie să le cunoască orice persoană a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii.

Membrii Consiliului Federației SINDASP s-au întrunit în ședință

Postat de Inna la
Evenimente
Membrii Consiliului Federației SINDASP s-au întrunit în ședință

Astăzi, 19 aprilie, membrii Consiliului Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) s-au întrunit în ședința ordinară.

Conform ordinii de zi au fost examinate următoarele chestiuni: cu privire la unele remanieri în componența Consiliului; cu privire la desemnarea reprezentantului Federației SINDASP în Consiliul General al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova( CNSM); cu privire la activitatea Federației SINDASP în anul 2023; cu privire la raportul statistic privind efectivul sindical al Federației SINDASP în anul 2023; cu privire la executarea bugetului sindical al Federației SINDASP pentru anul 2023; cu privire la raportul Comisiei de Cenzori a Federației SINDASP pe anul 2023; cu privire la desfășurarea Spartachiadei Federației SINDASP.

În cadrul ședinței a fost confirmată calitatea de membru al Consiliului Federației SINDASP, dl Baeș Dumitru, președinte a asociației sindicale Căușeni iar în calitate de membru al Consiliului General (CNSM), dna Isac-Cojocaru Oxana, președinta OSP a Inspectoratului Control Financiar de Stat.

Spartachiada Federației SINDASP se va desfășura în perioada 7-9 iunie, la Casa de odihnă Campingul din Vadul lui Vodă.

Membrii prezenți la ședință au discutat și alte subiecte referitor la activitatea organelor sindicale din cadrul Federației SINDASP, care urmează a fi realizate.

Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei profesionale a Contabilului

Postat de Inna la
Evenimente
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei profesionale a Contabilului

Anual la data de 4 aprilie în Republica Moldova este sărbătorită ziua profesională a contabilului.


Astăzi, este un bun prilej pentru a Vă adresa cele mai sincere felicitări și urări de sănătate și succes cu ocazia zilei profesionale.


În numele Federației SINDASP, îmi exprim gratitudinea pentru activitatea Dumneavoastră, devotamentul, responsabilitatea și sârguința în activitatea de zi cu zi.


Profesia de contabil este privită ca cea care gestionează obiectiv realitatea economico-financiară. Este o profesie ce presupune mult tact, profesionalism şi abnegaţie în îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu.


Vă doresc noi realizări, mult succes în activitatea profesională, perseverenţă şi optimism. Fie ca implicarea Dumneavoastră să contribuie la dezvoltarea graduală şi calitativă a sistemului financiar din Republica Moldova, iar realizările atinse în prezent să vă impulsioneze spre un viitor luminos.

Cu respect,
Vlad Canțîr
Președintele Federației SINDASP