Monthly Archives

4 Articole

Federația SINDASP a desemnat câștigătorii în cadrul concursului fotografic „ Moldova plaiul meu natal ”

Postat de Inna la
Evenimente
Federația SINDASP a desemnat câștigătorii în cadrul concursului fotografic „ Moldova plaiul meu natal ”

Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) a demarat în perioada 21 iunie 2021 – 10 iulie 2021 un concurs fotografic cu genericul „Moldova plaiul meu natal” pentru membrii de sindicat ai Federației SINDASP.
Concursul a avut drept scop dezvoltarea sentimentului de dragoste, devotament, prețuire și atașament pentru pământul natal. Concursul s-a desfășurat în două etape. Prima etapă s-a produs în cadrul asociațiilor sindicale, iar cea de a doua etapă în cadrul Federației SINDASP.
La data de 22 iulie, curent, în incinta Casei Sindicatelor s-a desfășurat etapa de totalizare a rezultatelor concursului, unde participanții au fost menționați și premiați. Rezultatele concursului au fost identificate de către comisia constituită de către Comitetul Executiv al Federației. Comisia a evaluat portofoliile asociațiilor sindicale și fotografiile membrilor de sindicat.
În cadrul festivității de mențiune și premiere, Vlad Canțîr, președinte al Federației SINDASP, a adresat un mesaj de felicitare tuturor participanților la concurs și le-a mulțumit pentru participare activă și dedicație spirituală.
Sindicaliștii au impresionat prin creativitate şi inspiraţie deosebită, reflectată în fotografii.
În conformitate cu Regulamentul cu privire la desfășurarea concursului, fotografiile membrilor de sindicat au fost clasate pe locurile I, II, III după cum urmează:
Locul I – Elena Șalari, Asociația Sindicală Rîșcani,
Locul II – Liuba Popescu, Asociația Sindicală Nisporeni,
Locul III – Tatiana Denisenco, Asociația Sindicală Cahul.
Asociațiile sindicale care au fost menționate și premiate sunt :
Locul I – Asociația Sindicală Cahul,
Locul II – Asociația Sindicală Glodeni,
Locul III – Asociația Sindicală Sîngerei.
Asociațiile sindicale Bălți, Briceni, Hîncești, Fălești, Rezina, Serviciul Fiscal de Stat au fost menționate cu diplomă de participare și cadouri.
Torta cu tematica reprezentativă a concursului „Moldova plaiul meu natal ” a fost un deliciu deosebit și savurată cu plăcere de cei prezenți la eveniment.
Le mulțumim tuturor participanților la acest concurs și președinților de asociații pentru implicare și contribuție.

Membrii Consiliului Federației SINDASP s-au convocat în ședință ordinară

Postat de Inna la
Categories
Membrii Consiliului Federației SINDASP s-au convocat în ședință ordinară

Membrii Consiliului Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) s-au întrunit la 22 iulie, curent, în ședință ordinară. Ordinea de zi a întrunirii a cuprins subiecte ce se referă la activitatea desfășurată în anul 2020 – 2021 (iunie), raportul statistic privind efectivul sindical, raportul Comisiei de Cenzori pentru anul 2020, executarea bugetului sindical, regulamentul Comitetului Executiv, strategia de recrutare a Federației pe perioada anilor 2021 – 2023, planul de activitate a Federației pe anul 2021, aprobarea bugetului sindical, structura Federației dar și organizarea activităților programate pentru următoarea perioadă.În cadrul ședinței, membrii Consiliului au stabilit obiectivele pentru viitor, acestea fiind: aprobarea conceptului unui management sindical modern, eficient, democratic și transparent; soluționarea problemelor existente în noul sistem de salarizare și sporirea activității privind negocierea și semnarea Convențiilor Colective (nivel de ramură) care vin să îmbunătățească condițiile de lucru ale angajaților.A doua zi, la data de 23 iulie, curent, a avut loc un seminar de instruire a președinților asociațiilor sindicale cu genericul ,, Efectele pandemiei COVID – 19 și recuperarea psihologică ”, susținut de Corina Lazăr, formator național, master în psihologie. În cadrul seminarului sindicaliștii au discutat despre efectele în contextul pandemic și modalitățile, căile de depășire ale acestora. Pandemia COVID-19 a avut un impact fără precedent asupra tuturor angajaților. Apariția pandemiei a determinat o schimbare a comportamentului uman, a stilului de viață și a realității în care trăim. Aproape toți oamenii erau concentrați pe activitatea profesională, pe succesul în plan profesional, social, familial. Odata cu apariția pandemiei cu toții a trebuit să ne adaptăm situației nou create, regulilor/legilor nou apărute pentru a supraviețui virusului COVID -19.

Schimb de experiență între reprezentanții sindicatelor din administrația publică din Republica Moldova și România

Postat de Inna la
Categories
Schimb de experiență între reprezentanții sindicatelor din administrația publică din Republica Moldova și România

Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) din Republica Moldova și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), la data de 2 iulie curent, au avut o întrevedere cu conducerea Sindicatului Național Finanțe Publice “SindFISC” din România.
La întâlnire au participat președinții structurilor sindicale din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, dna Olga Borțevici, Ministerului Finanțelor, dna Natalia Tonu și Inspecției Financiare, dl Sergiu Vrăjitoru, care au discutat eventualele perspective de colaborare.
Vizita sindicaliștilor din România are loc în contextul dezvoltării cooperării între sindicatele din cadrul administrației publice din întreaga Europă, pentru a putea reprezenta mai bine interesele angajaților din sectorul serviciilor publice și a promova crearea unui dialog social reprezentativ și pluralist.
Totodată, participanții la întrevedere au făcut un schimb de opinii cu privire la relațiile bilaterale, situația social-economică din Republica Moldova și România, provocările cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat și impactul pandemiei de coronavirus asupra activității sindicale.
În cadrul acestei vizite, sindicaliștii de la “SindFISC” au propus diverse căi de cunoaștere reciprocă a organizațiilor din domeniul serviciilor publice de pe ambele maluri ale Prutului, împărtășind experiența organizațiilor respective și identificând modalități de colaborare care să conducă la consolidarea dialogului social la nivel național, regional și european.
Președintele Federației SINDASP, dl Vlad Canțîr a comunicat despre obiectivele și prioritățile pe viitor ale Federației SINDASP în contextul promovării unui dialog social de calitate și performanță. În plus, a fost salutată inițiativa de fortificare a unor colaborări reciproc avantajoase, calificată fiind ca una de utilitate indubitabilă în demersul de reprezentare și protejare a intereselor membrilor de sindicat în cadrul relațiilor lor de muncă.
La rândul său, Nicolae-Liviu Toader, președinte al “SindFISC”, a prezentat specificul activității sindicale din țara vecină, provocările actuale de pe piața muncii și rolul sindicatelor, remarcând necesitatea fortificării relațiilor bilaterale și posibilitatea încheierii pe viitor a unui protocol de colaborare între Sindicatul Național Finanțe Publice “SindFISC” din România și Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) din Republica Moldova.
Sindicatul Național Finanțe Publice “SindFISC” din România este o organizație sindicală națională ce reunește, pe baza liberului consimțământ, angajați, funcționari publici și personal contractual din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor aflate în subordinea și/sau sub coordonarea acestuia. “SindFISC” este membru fondator al Federației ALFA Administrație, afiliat național la CNS Cartel ALFA, iar la nivel internațional, membru al Federației Europene a Angajaților din Serviciul Public EUROFEDOP.

Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua funcționarului fiscal

Postat de Inna la
Categories
Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua funcționarului fiscal

Stimați angajați ai Serviciului Fiscal de Stat,
Cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua funcționarului fiscal, în numele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP), felicit echipa Serviciului Fiscal de Stat din Republica Moldova pentru activitatea exercitată cu înalt profesionalism, responsabilitate și dedicație.
Federația SINDASP va susține și în continuare angajații – membri de sindicat ai Serviciului Fiscal de Stat, asigurând protejarea drepturilor şi intereselor de muncă şi profesionale.
Felicitări, realizări prodigioase în activitate, mult succes și prosperare!

Cu aleasă considerație,
Vlad Canțîr
Președintele Federației SINDASP