Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) în cooperare cu Consiliul de Femei al Federației SINDASP a organizat astăzi, 25 octombrie, la Chișinău, o masă rotundă consacrată ”Zilei Internaționale a Femeilor din Mediul Rural”, unde au participat peste 40 de lidere și activiste sindicale, din diverse raioane ale țării.
La eveniment au participat Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, Angela Munteanu-Pojoga, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, secretară a Comisia drepturile omului și relații interetnice, Elena Țîbîrnă, director general a Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, Nina Costiuc, primarul comunei Budești, municipiul Chișinău, Mariana Dîmcenco, președinta raionului Strășeni.
Cu un mesaj de salut, la masa rotundă a participat Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, care a menționat că problemele cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat, din administrația publică locală și serviciile publice sunt permanent în atenția Federației, fiind abordate în cadrul negocierilor cu partenerii sociali pe diverse platforme.
Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a apreciat implicarea femeilor sindicaliste din ramură în activitățile organizate de Confederație, inclusiv în cadrul campaniei ,,Femei informate – femei protejate” și activitățile de informare și sensibilizare cu privire la importanța promovării și implementării Convenției OIM nr. 190 privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă.
Liuba Rotaru, președinta Consiliului de Femei a Federației SINDASP, a menționat că această masă rotundă are obiectivul de a examina cu factori de decizie prevederile proiectelor bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului de asigurări obligatorii de asistență medicală și bugetului de stat pentru anul 2025, și a aborda propunerile sindicaliștilor în acest sens. „Sănătatea și protecția social-economică a femeilor trebuie să fie două obiective prioritare, care să se regăsească corespunzător în politicile bugetare pentru anul viitor”.
Participantele la eveniment au menționat mai multe probleme cu care se confruntă, cum ar fi: necesitatea de majorare a salariilor pentru funcționarii publici, discrepanțele în sistemul actual de salarizare între autoritățile publice locale de nivelul I și II, și autoritățile centrale, vârsta de pensionare a funcționarilor publici, ierarhizarea incorectă a funcțiilor și a claselor de salarizare, necesitatea dezvoltării programelor care au în vizor problemele de sănătate și întremarea sănătății salariatelor, cum ar fi tichetele de masă, tichetele de vacanță, desfășurarea activităților de instruire și informare a femeilor din țară. Acestea dar și alte probleme vor fi incluse într-o adresare, care urmează a fi elaborată de Federație pentru a fi prezentată Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova.