În perioada 10-11 noiembrie curent, în incinta Institutului Muncii, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) a organizat un seminar de instruire cu tematica „Rolul liderului sindical în eficientizarea mișcării sindicale. Provocări, realități, soluții”.
La eveniment au participat Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Margalina Slonovschi, consilier protecție social-economică, Federației SINDASP și Stela Stratila-Sîrbu, formator sindical nivel național.
La activitate au fost prezenți 22 de participanți, lideri sindicali din organizațiile sindicale primare a Asociației Sindicale Căușeni.
Pe agenda activității a fost incluse subiecte precum: contractul colectiv de muncă – între cadrul legal și aplicarea în practică; legislația în concordanță cu activitatea sindicală; managementul sindical și rolul liderului sindical în eficientizarea mișcării sindicale.
Margalina Slonovschi a relatat despre rolul și necesitatea contractului colectiv de muncă și cele mai recente actualizări ale acestuia. Au fost dezvoltate subiectele cu referire la cadrul juridic cu privire la CCM, acțiunile sindicatului în vederea elaborării, negocierii și semnării contractului colectiv de muncă. De asemenea, s-a discutat despre modalitatea de modificare, completare și prelungire a contractului colectiv de muncă.
În data de 11 noiembrie, Stela Stratila-Sîrbu a abordat subiectul cu referire la rolul unui lider sindical în eficientizarea mișcării sindicale, care trebuie să înțeleagă problemele salariatului și care trebuie să depună toate eforturile pentru a îmbunătăți condițiile de muncă.
În concluzie, sindicaliștii au considerat întrunirea una benefică. Informațiile preluate vor constitui un bun prilej pentru activitățile sindicaliste, în mod special, în cazul în care va fi inițiată procedura de negociere a noului contract colectiv de muncă.










