Promovarea sportului constituie un obiectiv important, orientat spre menținerea și fortificarea sănătății angajaților. E un lucru cunoscut că, în orice domeniu de activitate, angajații pot munci eficient doar fiind sănătoși. Iar atunci când sportul este practicat se văd rezultate bune.
În perioada 02-04 Iunie 2023, la Casa de odihnă ,,Camping din Vadul-lui-Vodă” a avut loc cea de a VII-a ediție a Spartachiadei Federației SINDASP, unde au participat peste 350 de salariați, care au concurat la 7 probe – minifotbal, volei (bărbați), volei (femei), ștafeta, tenis de masă, șah și joc de dame. De asemenea, sindicaliștii au participat la diverse activități cultural-artistice, menite să contribuie la consolidarea spiritului de echipă.
Deschiderea spartachiadei s-a oficializat prin parada echipelor, inaugurarea drapelului și interpretarea imnului de stat al Republicii Moldova.
La deschiderea oficială au participat cu un cuvânt de salut Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, și Petru Rotaru, director al Serviciului Fiscal de Stat.
În urma evaluării prestațiilor sportivilor de către colegiu de arbitri au fost desemnați următorii învingători :
Mini fotbal:
locul I – AS Căușeni
locul II – AS Cantemir
locul III – AS Edineț
Volei bărbați:
locul I – AS Rîșcani
locul II – AS Serviciul Fiscal de Stat
locul III – AS Strășeni
Volei femei :
locul I – AS Strășeni
locul II – AS Serviciul Fiscal de Stat
locul III – AS Cahul
Ștafeta:
locul I – AS Cantemir
locul II – AS Șoldănești
locul III – AS Strășeni
Tenis de masă:
locul I – AS Edineț
locul II – AS Serviciul Fiscal de Stat
locul III – AS Călărași
Șah:
locul I – AS Căușeni
locul II – AS Cantemir
locul III – AS Șoldănești
Joc de dame:
locul I – AS Serviciul Fiscal de Stat
locul II – AS Edineț
locul III – AS Șoldănești
În urma competițiilor, în clasamentul general s-au clasat următoarele echipe:
🥇locul I – AS Serviciul Fiscal de Stat
🥈locul II – AS Cantemir
🥉locul III – AS Șoldănești
Echipele participante în cadrul competițiilor au fost distinse cu cupe, diplome și cadouri.
Scopul acestei activități este de a promova un mod de viață sănătos în colectivele de muncă și în instituțiile din ramură, de a propaga sportul drept mijloc de fortificare a sănătății, și un bun prilej de a face schimb de experiență cu sindicaliștii din alte instituții din țară.