Monthly Archives

4 Articole

Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit în ședință ordinară

Postat de Inna la
Categories
Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit în ședință ordinară

Membrii Comitetului Executiv al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) s-au întrunit astăzi, 30 octombrie, curent în ședința ordinară, online prin platforma zoom.

Conform ordinii de zi au fost examinate următoarele chestiuni ce se referă la activitatea sindicală a Federației: cu privire la aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului de desen al copiilor membrilor de sindicat din cadrul Federației SINDASP, cu genericul ”Pacea în ochii copiilor”; cu privire la aprobarea devizului de cheltuieli privind organizarea vizitei de lucru a reprezentanților CNS ”Cartel ALFA” cu ocazi Zilei Mondiale a Muncii Decente; cu privire la aprobarea cheltuielilor pentru participare la Spartachiada a VI-a CNSM a Federației SINDASP; cu privire la aprobarea cheltuielilor pentru organizarea mesei rotunde сu genеriсul ,,Legea nr.270 /2018 privind sistеmul unitar de salarizarе în seсtorul bugetar și intеrсoneхiunеа întrе rеsponsabilitate/profesionalism și motivarе”; cu privire la acordarea ajutorului material; diverse.

Participanții prezenți la ședință au discutat și alte subiecte ce țin de activitatea organelor sindicale din cadrul Federației SINDASP, care urmează a fi realizate în următoarea perioadă.

Salarii mici – probleme majore în autoritățile și instituțiile publice abordate de Federația SINDASP în cadrul unei mese rotunde

Postat de Inna la
Categories
Salarii mici – probleme majore în autoritățile și instituțiile publice abordate de Federația SINDASP în cadrul unei mese rotunde

La data de 26 octombrie, curent, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) a organizat o masă rotundă cu tematica: ,,Legea 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și interconexiunea între responsabilitate / profesionalism și motivare”.
La eveniment au participat reprezentantul Ministerului Finanțelor, dl Alexandru Lungu, șeful Direcției politici salariale, președintele Federației SINDASP, dl Vlad Canțîr, consilierul superior al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) dna Ana Moldovanu, precum și președinți ai asociațiilor sindicale SINDASP.
În debutul desfășurării mesei rotunde președintele Federației SINDASP, dl Vlad Canțîr a enunțat scopul organizării acestei activități, axându-se inclusiv pe subiectele care fac referință la discrepanțele în sistemul actual de salarizare între autoritățile publice centrale și cele locale, ierarhizarea incorectă a funcțiilor și a claselor de salarizare atât pe intern, cât și comparativ cu funcțiile din alte grupuri ocupaționale similare, salariul extrem de scăzut al personalului de execuție din autoritățile publice de nivelul I și multe alte probleme cu care se confruntă membrii de sindicat pe dimensiunea nivelul de salarizare.
În context, șeful Direcției politici salariale, dl Alexandru Lungu a informat participanții despre intențiile ministerului pentru anul 2024 cu privire la modificarea Legii nr.270/2018, și anume: indexarea valorii de referință pentru toată grila de salarizare; reexaminarea mărimii salariului minim stabilit pe țară și alte aspecte ale cheltuielilor de personal, măsuri care vor contribui la creșterea nivelului de salarizare pentru toate categoriile de salariați din sectorul bugetar, inclusiv din autoritățile și instituțiile publice. La momentul actual Ministerul Finanțelor finalizează analiza amplă cu privire la utilizarea mijloacelor financiare ale autorităților publice locale, inclusiv în primării pentru a examina posibilitatea de susținere a unor categorii de salariați.
Președinții asociațiilor prezenți la masa rotundă au relatat despre nemulțumirile și îngrijorările membrilor de sindicat, avându-se în vedere salariile derizorii a funcționarilor publici și a personalului auxiliar, abordarea discriminatorie față de multe alte categorii de personal din sectorul bugetar. Din cauza imperfecțiunii sistemului actual de salarizare se atestă în mod constant fluctuația de cadre, volumul mare de lucru, sarcini noi puse pe seama funcționarilor publici și altele. De asemenea s-a menționat despre neacordarea plăților unice cu caracter excepțional pentru funcționarii publici – membri de sindicat din ramură de rând cu categoriile de personal din sectorul bugetar care vor beneficia de la 1 octombrie curent de aceste plăți.
În cadrul discuțiilor s-au înaintat mai multe propuneri de îmbunătățire a cadrului legal și anume : creșterea cotei procentuale pentru plata premiilor unice și a premiilor pentru rezultatele activității de muncă, creșterea valorii de referință, luându-se în considerare revendicările Federației SINDASP adresate anterior conducerii țării.
Pe final s-a propus ca propunerile parvenite în cadrul discuțiilor să fie transmise la minister în regim urgent pentru a fi examinate. Totodată s-a recomandat instituirea la Ministerul Finanțelor a unui grup de lucru care să analizeze detaliat propunerile înaintate și soluțiile de îmbunătățire în domeniul salarizării.
Având în vedere situația critică la capitolul salarizare a membrilor de sindicat din ramură, președintele Federației SINDASP a informat despre înaintarea unei declarații în acest sens Președinției, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova.

Federația SINDASP de comun cu Asociația Sindicală Leova au organizat un seminar de instruire pentru activul sindical din teritoriu

Postat de Inna la
Categories
Federația SINDASP de comun cu Asociația Sindicală Leova au organizat un seminar de instruire pentru activul sindical din teritoriu

Vineri, 20 octombrie 2023, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) de comun cu Asociația Sindicală Leova, au organizat un seminar de instruire cu tematica „ Contractul colectiv de muncă. Rolul și necesitatea acestuia în calitate de instrument de protecție social-economică a membrilor de sindicat din unitate”.
La eveniment au participat Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Elena Copoț, presedintele Asociației Sindicale Leova, Margalina Slonovschi, consilier protecție social-economică din cadrul Federației, în calitate de formator.
La seminar au fost prezenți circa 30 de participanți, lideri și activiști sindicali din organizațiile sindicale primare.
În cuvântul de salut atât al dlui Vlad Canțîr, cât și a dnei Elena Copoț, s-a menționat despre necesitatea încheierii contractului colectiv de muncă în unitățile în cadrul cărora există organizații sindicale primare. Totodată, a fost abordată problema cu referire la nivelul nesatisfăcător al salariilor angajaților – membri de sindicat, despre derogările existente în sistemul actual de salarizare.
Margalina Slonovschi a relatat despre rolul și necesitatea contractului colectiv de muncă și cele mai recente actualizări a acestuia, au fost dezvoltate subiectele cu referire la cadrul juridic cu privire la CCM, acțiunile sindicatului în vederea elaborării, negocierii și semnării contractului colectiv de muncă. De asemenea, s-a discutat despre modalitatea de modificare, completare și prelungire a contractului.
Pe finalul seminarului, liderii de sindicat s-au arătat extrem de nemulțumiți în partea ce ține de nivelul de salarizare în autoritățile publice locale.
Cei prezenți au făcut referință la discrepanțele evidente în sistemul actual de salarizare între autoritățile publice centrale și cele locale, ierarhizarea incorectă a funcțiilor și a claselor de salarizare atât pe intern, cât și comparativ cu funcțiile din alte grupuri ocupaționale similare, etc. Din acest motiv s-a solicitat intervenția Federației cu privire la luarea de atitudine de către autoritățile interesate în vederea majorării salariilor.
În concluzie, sindicaliștii au considerat întrunirea una benefică. Or informațiile preluate vor constitui un bun prilej pentru activitățile sindicaliste ulterioare și, în mod special, în cazul în care va fi inițiată procedura de negociere a noului contract colectiv de muncă.