În data de 07 decembrie curent, Federația SINDASP, reprezentată de  președintele, Vlad Canțîr și consilierul protecție social – economică, Margalina Slonovschi, a organizat o întrevedere cu Aurelia Bulat, vicedirectorul Agenției Naționale Asistență Socială.

În debutul discuției, președintele Federației a menționat că stabilirea unui dialog social permanent și durabil cu Agenția este unul strategic și extrem de valoros, pornind de la faptul  că în marea majoritate din instituțiile publice, gestionate de Agenție, există organizații sindicale.

Conducerea Agenției a ținut să sublinieze, în mod special, determinarea și  întreaga deschidere  pentru un dialog constructiv, bazat pe rezultate, confirmînd interesul major pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale, în avantajul salariaților.

În cadrul întîlnirii discuția a fost axată pe subiectul cu referire la negocierile colective pentru încheierea convenției colective cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. De asemenea, s-au trecut în revistă unele probleme cu care se confruntă salariații – membrii de sindicat din instituțiile respective de asistență socială.

Urmare a schimbului de opinii, în acest sens, întrunirea s-a finalizat cu propunerea de a întreprinde eforturi suplimentare pentru urgentarea demarării negocierilor colective în vederea intensificării protecției social – economice a membrilor de sindicat din domeniul asistenței sociale.

De asemenea, interlocutorii au apreciat discuția ca una productivă din perspectiva unei interacțiuni constructive.