Monthly Archives

4 Articole

Sindicaliștii din Federația SINDASP s-au expus asupra proiectului de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

Postat de Inna la
Evenimente
Sindicaliștii din Federația SINDASP s-au expus asupra proiectului de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

Astăzi, 31 octombrie 2018, a avut loc o ședință cu liderii de sindicat din Federația SINDASP și alte sindicate din sectorul bugetar, cu participarea dlui Sergiu Sainciuc, vicepreședinte a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a dnei Raisa Ghelan, șef direcție și dna Irina Borș, șef – adjunct direcție în cadrul Direcției politici salariale și monitorizare a angajaților în sectorul bugetar a Ministerului Finanțelor.
Subiectul-cheie al întrunirii a fost proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, lacunele, puncetele forte, beneficiile și propunerile parvenite din colective. Au fost expuse multiple obiecții critice și sugestii la acest capitol. Bunăoară, liderii de sindicat au propus ca salariul de referință să fie 2000 lei, după cum s-a mediatizat. Totodată, s-a pledat pentru ca să fie exclus pct.4 din alin.1.
Liderii unanim au pledat pentru păstrarea ajutorului material în mărimea unui fond anual de salariu. Nu au rămas în umbră nici contabilii-șefi și economiști, care sunt persoane de o importanță majoră în instituție, luându-se în considerare răspunderea și complexitatea activității și nivelul studiilor necesare, pentru desfășurarea activității să li se atribuie clase de salarizare cu diminuare de la salariul conducătorului de instituție.
În final, participanții au concluzionat că un astfel de proiect de lege trebuie examinat mult mai minuțios, și într-o perioadă mai îndelungată pentru a evita posibilele erori, lacune sau deficiențe.
Întrunirea de astăzi a fost primul pas în procesul de examinare a proiectului nominalizat cu reprezentanții sindicatelor din sectorul bugetar.

Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit într-o nouă ședință

Postat de Inna la
Evenimente
Comitetul Executiv al Federației SINDASP s-a întrunit într-o nouă ședință

Astăzi, 26 octombrie, membrii Comitetului Executiv al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice s-au întrunit în ședință ordinară. Conform ordinii de zi au fost examinate următoarele chestiuni ce se referă la activitatea sindicală a Federației:
– cu privire la convocarea ședinței Consiliului Federației SINDASP;
– cu privire la activitatea asociațiilor sindicale Drochia și Orhei privindasigurarea respectării drepturilor fundamentale ale membrilor de sindicat prevăzute în convențiile colective și contractele colective de muncă;
– cu privire la organizarea campaniilor de informare.
Participanții prezenți la ședință au discutat și alte subiecte referitor la activitatea organelor sindicale din cadrul Federației SINDASP, care urmează a fi realizate.

Instruiri privind activitatea de organising și recrutare pentru sindicatele din Republica Moldova

Postat de Inna la
Evenimente
Instruiri privind activitatea de organising și recrutare pentru sindicatele din Republica Moldova

 

 

Membri de sindicat ai celor 3 Federații Sindicale din Republica Moldova, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice ,,SINDASP”, Federația Sindicală ,, Sănătatea” și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri ”SINDINDCOMSERVICE”, în perioada 2-3 octombrie curent, au participat la un seminar modern de instruire în domeniul organising și recrutare, organizat de către Federația Europeană din administrația publică pentru Europa de Sud-Est (EPSU).
În viziunea lui Richard Pond și Thomson Gregory, experți EPSU, este foarte important ca sindicatele să cunoască și să dispună de o strategie efectivă de recrutare, să cunoască numărul membrilor noi pe care vor să-i atragă. Deoarece, doar dispunând de o strategie bine gândită, ai posibilitate să analizezi în mod clar în ce domenii anume trebuie să investești resursele disponibile pentru a recruta mai mulți membri de sindicat, pentru a aplica metodele cele mai eficiente în acest sens. Vorbind despre specificul strategiilor moderne de recrutare, Richard Pond a subliniat faptul că sindicatele trebuie să se concentreze pe atragerea noilor membri de sindicat din sectorul privat.
Scopul seminarului organizat de către EPSU la Institutul Muncii al CNSM, a fost ca reprezentanții celor 3 federații de sindicate din Moldova să-și construiască strategii de recrutare și cum să dezvolte o campanie de recrutare specifică.
Oleg Budza, președintele CNSM, prezent la seminar, consideră că activitatea de recrutare pentru sindicatele din Moldova reprezintă un subiect primordial, este privită drept o temă-cheie, o garanție a succeselor organizațiilor sindicale din țară. Președintele CNSM a accentuat că ținta principală a activității de recrutare trebuie să devină tinerii, deoarece ei reprezintă prezentul și viitorul sindicatelor din Moldova.
Vlad Canțîr, președintele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice, a menționat că activitatea de recrutare a noilor membri de sindicat este una definitorie pentru organizațiile de sindicate, deoarece determină perspectivele de dezvoltare a acestora. În acest context, el a menționat că este nevoie de o pregătire foarte serioasă a liderilor sindicali, pentru a convinge salariațadere la mișcarea sindicală din țara noastră, să cunoască valorile autentice ale sindicatelor.