Inna


Sindicaliștii din Consiliul de Tineret ai Federației SINDASP instruiți în cadrul unui seminar

Postat de Inna la
Evenimente
Sindicaliștii din Consiliul de Tineret ai Federației SINDASP instruiți în cadrul unui seminar

În perioada 16-17 decembrie 2022, în incinta Institutului Muncii, circa 25 de tineri sindicaliști, reprezentanți ai asociațiilor sindicale ramurale s-au întrunit în cadrul seminarului organizat de Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) cu tema: ,,Lidership sindical. Tehnici ale comunicării interpersonale. Familiarizarea cu modificările în legislația muncii”.În cadrul seminarului, formatorul Eugen Covrig, șef al Departamentului juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a familiarizat participanții cu cele mai recente modificări și completări operate în Codul muncii prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022.Tinerii au fost instruiți în cadrul seminarului de Ana Lipsiuc, formator în educația non-formală, expreședinte al Consiliului de Tineret a Federației SINDASP, care a vorbit despre managementul motivației și trasarea activităților de totalizare pentru acest an.Stela Strătilă-Sîrbu, formator sindical național, consilier juridic și protecție social-economică a familiarizat tinerii despre lidership și particularitățile acestuia, aspecte privind dezvoltarea personală, tehnici de comunicare interpersonală și negocieri.În cadrul ședinței organizatorice, tinerii au ales președintele Consiliului de Tinert, Ion Vacarciuc, asociația sindicală Cimișlia, vicepreședinții dl Valeriu Lazarenco, asociația sindicală Telenești și Dorel Cojocari, asociația sindicală a Inspectoratului Național de Probațiune. În acest context, Ion Vacarciuc, noul președinte al Consiliului de Tineret a Federației SINDASP, a mulțumit tuturor participanților pentru votul de încredere și a remarcat că scopul Consiliului de Tineret este de a motiva tot mai mulți tineri de a adera la sindicat.Totodată, sindicaliștii au discutat pe marginea Planului de activitate pentru anul 2023 a Consiliului de Tineret și au stabilit obiectivele pentru următoarea perioadă. Participanții la seminar au menționat că sunt necesare mai multe strategii spre susținerea tinerilor, implicarea lor în activități de elaborare a programelor sociale de dezvoltare a tinerilor, accesul tinerilor la servicii publice de calitate, impulsionarea dialogului social în domeniul politicilor de tineret, implementarea noilor tehnologii de comunicare cu membrii de sindicat.

Consiliul Federației SINDASP s-a convocat în ședința ordinară

Postat de Inna la
Evenimente
Consiliul Federației SINDASP s-a convocat în ședința ordinară

La data de 14 decembrie 2022, membrii Consiliului Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) s-au întrunit în ședința ordinară. În conformitate cu ordinea de zi aprobată, sindicaliștii au discutat despre următoarele chestiuni : cu privire la unele remanieri în componența Consiliului și a Comitetului Executiv al Federației; cu privire la organizarea odihnei de vară a copiilor membrilor de sindicat ai Federației SINDASP în anul 2022; cu privire la aprobarea bugetului sindical al Federaţiei pentru anul 2023; cu privire la planul de activitate pentru anul 2023. În cadrul ședinței, președintele Federației SINDASP, Vlad Canțîr, precum și membrii Consiliului au efectuat o analiză retrospectivă a activităţilor desfășurate pe parcursul anului, au remarcat punctele forte, dar au împărtăşit și decepţiile pe marginea mai multor aşteptări legate de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, remunerarea şi garanţiile sociale. Ținând cont de realizările și nereușitele Federației în promovarea unui dialog social de calitate și de performanță, s-a constatat că, în acest sens consolidarea, dezvoltarea și fortificarea instituțională, necesită mai multă responsabilitate în realizarea acestora, precum: edificarea și menținerea dialogului social continuu și eficient între conducătorii instituțiilor și activul sindical; identificarea și valorificarea soluțiilor pentru rezolvarea problemelor majore ale membrilor de sindicat; revizuirea standardelor de activitate sindicală. În cadrul ședinței a fost confirmată calitatea de membru al Consiliului Federației SINDASP Bordeianu Gheorghe, președintele asociației sindicale Cimișlia, Oxana Isac-Cojocaru, președinta asociației sindicale a Inspecției Financiare, Anton Cernei, președintele asociației sindicale a Serviciului Fiscal de Stat și Marin Morcov din cadrul Serviciului Fiscal de Stat. În calitate de membru al Comitetului Executiv a fost confirmată Polina Cojocaru, președinta asociației sindicale Soroca. La data de 15 decembrie 2022, a avut loc un seminar de familiarizare cu cele mai recente modificări ale legislației în domeniul protecției social-economice, inclusiv modificările și completările operate în Codul muncii prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022. În calitate de formator a fost invitat Sergiu Iurcu, șef adjunct al Departamentului protecție social-economică al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Obiectivul seminarului a fost de a contribui la consolidarea capacităților sindicaliștilor prin cunoașterea modificărilor de ultimă oră a legislației muncii.

Consiliul de Femei a Federației SINDASP instruite în cadrul unui seminar

Postat de Inna la
Evenimente
Consiliul de Femei a Federației SINDASP instruite în cadrul unui seminar

Astăzi, 9 decembrie 2022, în incinta Institutului Muncii, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) a organizat un seminar de instruire pentru membrele Consiliului de Femei din cadrul Federației, cu genericul: ,, Egalitatea de șanse, protecția social-economică a femeilor angajate în cîmpul muncii”.
La eveniment au participat Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a CNSM, președinta Asociației Sindicale a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Frumosu, președinta Consiliului de Femei din cadrul Federației SINDASP.
Sindicalistele au fost informate și au examinat modificările actuale ale legislației muncii privind protecția social-economică a salariaților, care este un obiectiv principal al sindicatelor, au pus în discuție aspecte legate de garanții sociale, inegalități, ocrotirea femeii, promovarea drepturilor și intereselor femeilor la toate nivelurile.
Scopul principal al seminarului este de a dezvolta competențe funcționale, sociale și profesionale ale liderilor sindicali, și de a aprofunda cunoștințele acestora în diferite domenii sindicale, precum și de dezvoltare generală.
Prin intermediul acestui seminar, membrele Consiliul de Femei se alătură Campaniei Organizației Națiunilor Unite „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care are drept scop să contribuie la sensibilizarea publicului cu privire la fenomenul violenței față de femei ca fiind cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului la nivel mondial.

Ședința ordinară a Comitetului Executiv al Federației SINDASP

Postat de Inna la
Evenimente
Ședința ordinară a Comitetului Executiv al Federației SINDASP

Membrii Comitetului Executiv al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) s-au întrunit astăzi, 2 decembrie 2022, în ședință ordinară, pentru a examina mai multe chestiuni ce țin de activitatea sindicală.

         Conform ordinii de zi au fost examinate următoarele chestiuni: cu privirе la сonvoсarеa ședinței Consiliului Fеdеrațiеi SINDASP; cu privire la aprobarea devizului de cheltuieli pentru desfășurarea ședinței Consiliului; cu privire la rectificarea bugetului sindical pentru finanțarea activităților statutare ale Federației SINDASP pentru anul 2022; cu privire la aprobarea bugetului sindical al Federației SINDASP pentru anul 2023; cu privire la Planul de lucru al Federației SINDASP pentru anul 2023; cu privire la unele remanieri în componența Comitetului Executiv; cu privire la acordarea ajutorului material.

         Participanții prezenți la ședință au discutat și alte subiecte referitor la activitatea organelor sindicale, care urmează a fi realizate în perioada următoare.

Federația SINDASP a organizat un seminar de instruire a liderilor sindicali din raionul Strășeni

Postat de Inna la
Categories
Federația SINDASP a organizat un seminar de instruire a liderilor sindicali din raionul Strășeni

La data de 10 noiembrie 2022, Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) de comun cu Asociația Sindicală Strășeni, au organizat un seminar de instruire pentru sindicaliștii din raion. În cadrul acestei întruniri au participat Viorel Jardan, președintele raionului Strășeni, Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, Margalina Slonovschi, consilier protecție social-economică în cadrul Federației.

Tematica seminarului a fost: ,,Rolul contractului colectiv de muncă și necesitatea acestuia în calitate de instrument de protecție social-economic a membrilor de sindicat”. La lucrările seminarului au participat circa 30 de activiști, lideri sindicali, secretari ai consiliilor locale, primari, contabili, specialiști din Direcția Asistență Socială.

Reprezentanții Federației SINDASP au informat participanții despre rolul și necesitatea contractului colectiv de muncă, informații detaliate cu privire la modificările și completările operate în Codul muncii prin Legea nr.243 din 28 iulie 2022.

Vera Schirliu, președinta Asociației Sindicale Strășeni, a menționat că participanții au dat înalte aprecieri organizării unui astfel de seminar. Sindicaliștii au avut posibilitatea să adreseze întrebări, să facă schimb de experiență și să-și fortifice cunoștințele în domeniul legislației muncii.

Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale ,,Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației”

Postat de Inna la
Evenimente
Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale ,,Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației”

Stimați colegi,
A devenit o frumoasă tradiţie de a consemna anual sărbătoarea profesională – Ziua lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei , în a treia duminică a lunii septembrie.
Cu prilejul acestei sărbătorii deosebite – Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației, în numele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP), felicit cordial toți angajații din aceast domeniu deosebit de important pentru societate, activitatea, de o evidentă complexitate, fiind exercitată cu înalt profesionalism, responsabilitate și dedicație.
Federația SINDASP va susține și în continuare angajații – membri de sindicat ai Casei Naționale de Asigurări Sociale, precum și a tuturor angajaților din sfera protecției sociale a populației din toată țara, asigurând protejarea drepturilor şi intereselor de muncă şi profesionale.
Felicitări, realizări prodigioase în activitate, mult succes și prosperare!


Cu aleasă considerație,
Vlad Canțîr
Președintele Federației SINDASP

Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice cere majorarea salariilor pentru unele categorii din sectorul public

Postat de Inna la
Evenimente
Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice cere majorarea salariilor pentru unele categorii din sectorul public

Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice cere majorarea salariilor pentru unele categorii din sectorul public. Sindicaliştii spun că, în condiţiile unei inflaţii de 34 la sută, bugetarii cu salarii mici trăiesc din ce în ce mai greu. Ei ameninţă cu greva dacă nu vor fi auziţi. Între timp, astăzi, Guvernul a aprobat modificări la legea privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar. De lefuri majorate nu vor beneficia însă toţi.

Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice cere majorarea salariilor prin modificarea valorii de referinţă de la 1.800 de lei la 2.500-3.000 de lei. Astfel încât angajaţii din primării, direcţii de asistenţă socială sau centre de reabilitare a invalizilor, cu salarii de 4 sau 5 mii de lei, să nu mai plece din funcţii şi să-şi poată asigura un trai decent. 

VLAD CANŢÎR preşedinte, Federaţia SINDASP: „De exemplu Casa Naţională de Asigurări Sociale e într-o stare disperată cu un volum mare de lucru şi salarii derizorii. Un om normal nu ar veni la un salariu mizerabil cu un volum de lucru atât de mare. Angajaţii din primării suportă neputinţă de a achita strictul necesar şi lipsa de motivare salarială produce efecte de corupţie, de interese personale, de alte forme de activitate oamenii nu au cu ce-şi duce copiii la şcoală. Mâine e posibil să muritm de foame pentru că nu putem”. 

Revendicările sindicaliştilor au fost trimise Guvernului şi Parlamentului. VLAD CANŢÎR preşedinte Federaţia SINDASP: „Încercăm să facem uz de orice formă de replica la tăcerea sau forma greoaie de a soluţiona problemele şi vom ajunge că vom face diferite forme de grevă, proteste, evident paşnice”. 

MARCEL SPATARI ministrul Muncii: „Este normal ca sindicatele să revendice creşteri salariale. Este un proces civilizat în acelaşi timp, Guvernul reiese din resursele disponibile şi face toate eforturile pentru a creşte salariile. Salariile asistenţilor sociali diferă de studiile pe care le au ei. De la 4 mii la 6-7 mii de lei. Această discrepanţă nu este pe deplin justificată. Ministerul Muncii a semnat un Memorandum de înţelegere cu UNICEF şi pe o perioadă de un an de zile asistenţii sociali comunitari vor primi un supplement la salriu de o mie de lei”. 

Între timp, pe ultima sută de metri în ordinea de zi a Guvernului a fost inclus şi proiectul de modificare a legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Documentul prevede majorarea lefurilor pentru angajaţii sociali cu studii profesionale tehnice, asistenţii parentali porfesionişti, cadrele didactice de sprijin, psihologi, psihoterapeuţii speciali dar şi experţii judiciar. De sporuri salariale vor beneficia şi angajaţii care se vor ocupa de realizarea sarcinilor pentru aderare Republicii Moldova la UE. 

DINA ROŞCA secretar de stat, ministerul Finanţelor: „Proiectul înaintat implică costuri financiare în mărime de 35,9 mil. de lei pentru un an, şi 9 mil. pentru 3 luni ale anului în curs”. 

Modificările includ doar o parte din revedincările sindicaliştilor. 

VLAD CANŢÎR preşedinte, Federaţia SINDASP: „Am fost ascultaţi şi auziţi un pic vizavi de eşalonul ăsta de angajaţi în cadrul asistenţilor sociali. Sperăm că o să fim auziţi la mai multe capitole şi vizavi de secretarii consiliilor locale, aceleaşi penitenciare, CNAS”.

 NATALIA GAVRILIŢA prim-ministrul Republicii Moldova: „Lucrăm la conceptul unui nou sistem de salarizare în sectorul public care de fapt să pună punct la aceste deficienţe căci din 2017 tot mergem cu anumite corectări şi dacă creşte la un grup occupaţional apar întrebări dacă corect a fost clasificat”. 

Pe 8 septembrie, Parlamentul a aprobat o serie de modificări la legea bugetului, care prevăd majorarea salariilor pentru anagajaţii la stat cu 5,5 la sută şi acordarea ajutorului unic de 3 mii de lei pentru bugetarii cu salarii mai mici de 15 mii de lei. Aceste prevederi au fost promulgate de preşedintele Maia Sandu.