În perioada 17-18 decembrie 2021, în incinta Institutului Muncii, peste 30 de tineri sindicaliști, reprezentanți ai asociațiilor sindicale s-au întrunit în cadrul unui seminar organizat de Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP).

Tînăra generație a fost instruită în cadrul seminarului de dna Ana Lipsiuc, formator în educația non-formală, membru al Biroului Executiv al Consiliului de Tineret a Federației SINDASP și dna Corina Lazăr, formator, psiholog, psihoterapeut, cu tematica ,,Activități de consolidare a echipei” și ,,Dezvoltarea abilităților de comunicare. Folosirea asertivității și persuasiunii”. Participanții la seminar au formulat mandalaua Consiliului de Tineret al Federației SINDASP.

A doua zi, la data de 18 decembrie 2021 a avut loc ședința de darea de seama și alegeri a Consiliului de Tineret. Președinte al Consiliului de Tineret a fost aleasă dna Ana Lipsiuc, reprezentantul Asociației Sindicale Fălești, vicepreședinți au fost aleși dl Sergiu Alexei, reprezentantul AS APL Chișinău și dl Valeriu Lazarenco, reprezentantul AS Telenești. În biroul Executiv au fost aleși următorii membri : Lipsiuc Ana – AS Fălești, Lazarenco Valeriu – AS Telenești, Savva Cristian – AS Bălți, Gorobceanu Dumitru – AS Cahul, Alexei Sergiu – AS APL Chișinău, Macovei Inna – AS Academia de Administrare Publică, Rotaru Diana – AS Cantemir, Sava Angela – AS Ialoveni, Vacarciuc Ion – AS Cimișlia.

În cadrul ședinței s-a propus un plan de acțiuni al Consiliului de Tineret al Federației SINDASP pentru anul 2022, care include: 3 ședințe organizatorice, un seminar cu tematica ,, Managementul echipei”, campania de informare ,,7 iunie – Ziua sindicalistului”, școala de vară – training de 3 zile ,,Abilitatea tinerilor în luarea deciziilor. Contractul individual de muncă”, campania de informare ,,7 octombrie – Ziua internațională a muncii decente”, săptămâna națională a tineretului, seminar cu tematica ,,Tehnici de elemente de bază pentru îmbunătățirea dialogului dintre angajator și angajat” și, în final, ședința de evaluare a activității pentru anul 2022.