Salariații de la Inspectoratul Național de Probațiune au hotărât să redevină membri activi în cadrul Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) și să-și reactivize activitatea asociației sindicale de ramură. Mai mulți salariați au depus cereri pentru a deveni membri de sindicat.
În contextul unei întâlniri organizate, recent, a fost aleasă noua conducere a structurii, iar președinte al asociației sindicale a fost ales dl Petru Vîrlan. Inițial noua conducere își propune să desfășoare întruniri cu reprezentanții organizațiilor sindicale primare din toate raionale țării, pentru a cunoaște solicitările angajaților și a stabili agenda viitoarelor negocieri colective.
Președintele Federației SINDASP, dl Vlad Canțîr, a a menționat că asociația sindicală a angajaților Inspectoratului Național de Probațiune dispune deja de o experineță în materie ce ține de negocieri colective.
În urma unor schimbări care au avut loc în ultima perioadă, salariații din această ramură au ajuns la concluzia că este necesar să 
repună activitatea asociației sindicale și să inițieze noi negocieri colective.