Congresul VII al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP)
Categories
Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP), în data de 28 noiembrie 2025, a desfășurat lucrările Congresului VII, eveniment de importanță majoră pentru dezvoltarea și consolidarea mișcării sindicale din Republica Moldova.
Evenimentul a reunit delegați din toate regiunile țării, parteneri sociali, precum și invitați naționali și internaționali.
Lucrările Congresului VII au debutat cu înregistrarea delegaților, mesaje de salut din partea invitaților și aprobarea ordinii de zi.
Ordinea de zi a inclus următoarele subiecte:
- Aprobarea Regulamentului Congresului VII al Federației SINDASP.
- Stabilirea componenței nominale a organelor de lucru ale Congresului.
- Raportul Comisiei de validare a mandatelor delegaților.
- Raportul de activitate al Consiliului Federației SINDASP pentru perioada 2020–2025.
- Raportul Comisiei de Cenzori pentru perioada 2020–2025.
- Aprobarea noului Statut al Federației SINDASP.
- Aprobarea Strategiei Federației SINDASP pentru anii 2026–2030.
- Aprobarea Regulamentului Consiliului Federației.
- Aprobarea Regulamentului Comisiei de Cenzori.
- Alegerea președintelui Federației SINDASP.
- Alegerea Consiliului Federației SINDASP.
- Alegerea Comitetului Executiv al Federației SINDASP.
- Alegerea Comisiei de Cenzori.
- Desemnarea reprezentantului Federației în Comitetul Confederal al CNSM.
- Desemnarea reprezentanților Federației în Consiliul General al CNSM.
- Desemnarea reprezentanților Federației în organele de conducere ale uniunilor sindicale internaționale la care Federația este afiliată.
Delegații au analizat Raportul de activitate al Consiliului Federației SINDASP, Raportul Comisiei de Cenzori, dar și au aprobat Statutul Federației în redacție nouă, Strategia de dezvoltare pentru anii 2026-2030, Regulamentul Consiliului Federației și Regulamentul Comisiei de Cenzori pentru următorii cinci ani.
Congresul a desfășurat procedurile de alegere a organelor de conducere ale Federației, au fost aleși membrii Comitetului Executiv, ai Comisiei de Cenzori și au fost confirmate împuternicirile membrilor Consiliului Federației SINDASP.
În urma votului delegaților, dl Canțîr Vlad a fost reales în funcția de președinte al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova, pentru un mandat de cinci ani.
În cadrul Congresului a fost adoptată Declarația delegaților la Congresul VII al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP) din Republica Moldova, care este adresată Parlamentului Republicii Moldova, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.
Delegații prezenți în cadrul Congresului au declarat necesitatea aprofundării și intensificării acțiunilor mișcării sindicale, precum și creșterea implicării sindicatelor în soluționarea crizelor de muncă, economice și sociale care continuă să afecteze lumea muncii din Republica Moldova, inclusiv sistemul bugetar. Totodată au solicitat asigurarea unei munci decente, a unor venituri salariale adecvate, respectarea principiului plății egale pentru o muncă de valoare egală, precum și garantarea drepturilor funcționarilor publici și ale personalului contractual – membri de sindicat.






























