În perioada 15-18 decembrie 2022, Sindicatul “Hizmet-Iș” din Turcia a organizat al XIV-lea Congres ordinar, care a avut loc în orașul Ankara. Anul acesta, Congresul s-a desfășurat sub moto-ul „Forța Globală a Muncii”.

La lucrările acestuia au participat 600 de delegați și reprezentanți ai sindicatelor internaționale din 26 de țări ale lumii. În scopul reprezentării Federației SINDASP la acest Congres, au fost delegate dna Oxana Grigorița, președinta Asociației Sindicale Teritoriale Drochia și dna Ala Ojoga, președinta Asociației Sindicale Teritoriale Glodeni.

Timp de două zile, participanții la forum au discutat subiecte actuale de pe agenda sindicală internațională: consecințele impactului pandemiei COVID-19 asupra relațiilor de muncă din întreaga lume, scopurile și obiectivele mișcării sindicale, problemele consolidării eforturilor comune în protejarea drepturilor și intereselor lucrătorilor.

În cadrul Congresului au avut loc alegerile președintelui sindicatelor Hizmet-Iş. delegaţii la Congres, cu votul majorității, l-au reales pe Mahmut Arslan, preşedinte al Confederaţiei Sindicatelor Turciei Hizmet-Iş.

Mulțumind delegaților pentru încredere, Mahmut Arslan a remarcat necesitatea consolidării eforturilor liderilor sindicali în rezolvarea problemelor legate de șomaj, protejarea drepturilor salariaților și îmbunătățirea formelor de parteneriat social la toate nivelurile.

„Pacea și fraternitatea, legea și justiția, dragostea și prietenia sunt principiile mișcării sindicale internaționale. Sprijinindu-ne unii pe alții, ajutăm la apărarea drepturilor lucrătorilor. Îmbinând capacitățile noastre, creăm anumite garanții în protejarea intereselor membrilor de sindicat din țările noastre”, a declarat președintele Confederației Sindicatelor din Turcia Hizmet-Iș.

Împărtășindu-ne impresiile despre activitatea Congresului, participanții au menționat importanța schimbului de experiență și dezvoltarea abordărilor comune pentru promovarea în continuare a drepturilor și intereselor lucrătorilor din întreaga lume.

La Congres a fost prezent și viceprim-ministrul Muncii al Republicii Turcia – Eltugrul Soysal. Dumnealui, în discursul său, a menționat că susține sindicatele și participarea acestora la lupta împotriva șomajului, la crearea garanțiilor sociale în cadrul relațiilor de negociere colectivă, precum și faptul că reprezentanții guvernului, angajatorilor și lucrătorilor trebuie să mențină și să crească paritatea în relațiile tripartite.

Participanții la Congres au mai specificat, că întreaga comunitate sindicală, în parteneriat cu guvernele țărilor și asociațiile patronale, aplicând standarde internaționale pentru dezvoltarea relațiilor sociale și de muncă, pot influența și eficientiza soluționarea consecințelor provocărilor globale ale timpului actual.

Participarea delegației din Republica Moldova la cel de-al 14-lea Congres Sindical Hizmet-Iș este un pas în dezvoltarea cooperării moldo-turce.