Monthly Archives

3 Articole

Mesaj de solidarizare pentru cetățenii Ucrainei

Postat de Inna la
Evenimente
Mesaj de solidarizare pentru cetățenii Ucrainei

STIMAȚI COLEGI !
În aceste zile tragice prin care trec cetățenii Ucrainei, din numele Comitetului Executiv, Consiliilor de Femei și Tineret ale Federației SINDASP, ne adresăm cu un mesaj de solidarizare și susținere a acțiunilor caritabile față de persoanele refugiate în Republica Moldova.
Poporul nostru ospitalier, urmând principiile creștine ale găzduirii, se implică plenar, acordând, fiecare după măsura posibilităților, adăpost și obiecte de primă necesitate celor care au venit la noi, impuși de circumstanțe.
Cu toții înțelegem că acest ajutor este necesar zilnic, pentru că omul are nevoie în fiecare zi de alimente, igienă, odihnă.
Deci, să dăm dovadă de pricepere în fapte bune, de empatie, de compătimire printr-o bună organizare a acțiunilor voluntare de colectare și repartizare a obiectelor de primă necesitate, consumabile, produse alimentare, detergenți, jucării, etc.
Îndemnăm Asociațiile Sindicale, membrii Consiliilor de Femei și Tineret a Federației SINDASP să susțină inițiativa asistenței umanitare a cetățenilor Ucrainei și să se implice cu dăruire la locul de trai sau de muncă, în acțiunile de colectare și repartizare a acestor ajutoare.
Mulțumim celor care deja s-au implicăt și sunt receptivi la durerea persoanelor refugiate.
Vă dorim sănătate, putere, credință!


Președintele Federației SINDASP, Canțîr Vlad
Președinta Consiliului de femei a Federației SINDASP, Elena Frumosu
Președinta Consiliului de tineret a Federației SINDASP, Ana Lipsiuc


Să fie pace pe pământ!🙏

Membrii Comitetului Executiv al Federației SINDASP s-au întrunit în ședință

Postat de Inna la
Evenimente
Membrii Comitetului Executiv al Federației SINDASP s-au întrunit în ședință

Membrii Comitetului Executiv al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) s-au întrunit vineri, 18 februarie, curent, în ședință, pentru a examina mai multe chestiuni ce țin de activitatea structurii sindicale.

Prezent la ședință a fost prezent dl Mihai Hîncu, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Conform ordinii de zi au fost examinate următoarele chestiuni: – cu privirе la сonvoсarеa Consiliului Fеdеrațiеi SINDASP; – cu privire la interacțiunea Federației SINDASP cu Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Protecției Sociale; – cu referire la situația privind contractele colective de muncă în asociațiile sindicale; – cu privire la aprobarea graficului de prelungire a campaniei ,,Salariații spun DA sindicatului”; – cu privire la unele modificări pe web site-ul Federației privind includerea unor noi platforme sindicale.

Comitetul Executiv a decis convocarea şedinţei Consiliului Federaţiei SINDASP la data de 01 aprilie 2022.

Participanții prezenți la ședință au discutat și alte subiecte referitor la activitatea organelor sindicale din cadrul Federației SINDASP, care urmează a fi realizate.

Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale ,,Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală”

Postat de Inna la
Evenimente
Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale ,,Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală”

Stimați colegi,

Cu prilejul sărbătorii profesionale „Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administrația publică locală” Vă adresez, în numele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice (SINDASP), cele mai alese cuvinte de felicitare, sincere urări de sănătate și prosperitate tuturor angajaților din cadrul administrațiilor publice locale, precum și înaltă apreciere a activității Dumneavoastră pe tărâmul profesional, în soluționarea problemelor cetățenilor şi dezvoltarea social-economică a colectivităților locale.
Federația SINDASP Va asigura și în continuare protejarea drepturilor şi intereselor de muncă şi profesionale ale angajaților-membri de sindicat din cadrul APL.
Felicitări, multă sănătate, succes și realizări frumoase în activitate!

Cu aleasă considerație,
Vlad Canțîr
Președintele Federației SINDASP