Home Noutăţi Dialog Social Ziua Feminității, sărbătorită de Federația SINDASP
Ziua Feminității, sărbătorită de Federația SINDASP PDF Imprimare Email
Luni, 13 Martie 2017

Vineri, 10 martie curent în sala de festivități a Casei Sindicatelor, a avut loc ședința activului de femei al Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice, prilejuită de Ziua Internațională a Femeii - 8 Martie, la care au participat peste 200 de reprezentante ale activului sindical din toate raioanele țării.

GALERIE FOTO...

În deschiderea ședinței, președintele Consiliului de Femei al Federației SINDASP, Vera Schirliu a menționat: „În toate timpurile s-a scris frumos şi s-a cântat inspirat despre Femeie. Marii pictori și sculptori ai omenirii au făcut din chipul Femeii icoane pentru suflet în fața cărora ne plecam capul ori ne săltăm privirea, ne lipim obrazul ori ne lăsăm genunchii. Femeia, cel de-al cincilea anotimp, vorba Poetului, sensibilă, iubitoare, frumoasă, dătătoare de viața, inteligentă, înțeleasă, să fie prețuita, să fie ocrotită, să-i fie acordate șanse reale pentru o carieră de succes, pentru promovare în funcții de luare a deciziilor. Expresia precum că Femeia este muză, sursă de inspirație pentru tot ce-i frumos şi sublim, e departe de poezia cotidiană. Şi atunci când se gândesc politicile statului în diferite domenii trebuie să se țină cont de echilibrul între femei și bărbați, interesele femeilor de diferite viziuni, din mediul rural ori urban, angajate ori neangajate, adolescente ori studente, femeile mame şi, în general, femei din cele patru anotimpuri ale vieții”.

Prezent la eveniment, Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP a felicitat eleganta asistență cu ocazia Zilei feminității – 8 Martie: „8 Martie este ziua în care toate florile din lume sunt pentru Dumneavoastră, cele mai deosebite ființe pe pământ. Este un moment special pentru a Vă transmite aprecierea noastră pentru Dumneavoastră – cele mai importante persoane – mame, soții, fiice, colege. Femeile ne luminează viața prin dedicație și devotament, fiind specialiști apreciați, ce participă activ în viața socială și activitatea obștească, dar și cele mai bune prietene și persoane dragi. Dumneavoastră ne oferiți necondiționat grijă, afecțiune, dragoste, dând continuitate Vieții pe pământ. În numele echipei Federației SINDASP, Vă transmit cele mai sincere felicitări cu prilejul sărbătorilor de Primăvară, Vă doresc succes, realizări frumoase, multă sănătate și bucurii pentru familiile Dumneavoastră!”

În final, participantele la ședința festivă au fost invitate la un concert frumos, organizat la Teatrul „Ginta Latină”, în cadrul căruia au evoluat interpreți consacrați, precum și tineri artiști: Vitalie Dani, Anișoara Puică, Nelly Ciobanu, Mihai Ciobanu, Gabriel Nebunu, Ansamblul „Romii Moldovei”.

GALERIE FOTO...